O fetiță de opt ani din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, a murit, joi, la spital, după ce a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani, elev în clasa a XII-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc în zona parcului din stațiunea Sângeorz-Băi, pe strada Someșului, unde, de altfel, locuiește familia fetiței.
Primarul orașului Sângeorz-Băi, Roland Venig, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, potrivit mai multor martori, fetița ar fi sărit de pe trotuar direct în stradă, iar un șofer, un tânăr de 19 ani, elev în clasa a XII-a, nu a mai putut să o evite.
„Familia fetiței locuiește chiar acolo, în zona parcului. Ea mergea pe trotuar și a sărit în fața mașinii. Șoferul, un tânăr de 19 ani, elev în ultima clasă de liceu, fiul unuia dintre patronii localului din zonă, nu a putut-o evita. A rănit-o grav. Echipajul SMURD pe care îl avem la Sângeorz-Băi era plecat în altă misiune, iar ambulanța întârzia. Mi-au spus oamenii că a urcat-o tatăl ei în mașină și a dus-o spre spital. Probabil s-au întâlnit cu ambulanța pe drum. A murit, biata de ea, la spital. Era în clasa a II-a”, a spus Venig.
El a explicat că strada pe care s-a petrecut accidentul este una care are o porțiune de 400 de metri de drum drept și se circulă cu viteză.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a început o anchetă în acest caz.